CORABIA olt Romania
O locuire intensă si de lungă durată începe în a doua epocă a fierului, acum apare si cunoaste apoi o amplă dezvoltare Sucidava geto-dacă, unul din cele mai puternice centre economice, politice si militare din sudul Daciei. La baza numelui stă un etnonim sucii – trib dacic, urmat de sufixul dava – cu întelesul de asezare, oras, întăritură.
Epoca romană debutează odată cu primul război daco – roman din 101 – 102. După ocuparea Olteniei, romanii construiesc la Sucidava un castru pentru controlul asupra importantului vad de la Dunăre. Asezarea civilă romană s-a dezvoltat după 106 si s-a extins teritorial, fiind înconjurată de santuri si ziduri de apărare. Administrativ Sucidava a fost integrată în Imperiul Roman în 102, si a făcut parte din Provincia Dacia până în anii 274-275 în jurul său constituindu-se TERITORIVM SVCIDAVENSE.
Casa cu hypocaust Fibule gotice
Sucidava rămâne si după retragerea Aureliană (275) parte a Imperiului, în cadrul Provinciei Dacia Ripensis, importanta sa crescând în timpul lui Constantin cel Mare care reanexează o parte a fostei provincii Dacia, dovadă fiind refacerea drumului dintre Sucidava si Romula, dar si constructia unui pod peste Dunăre între Sucidava si Oescus, din piatră si lemn podul fiind inaugurat în vara lui 328.
În epoca paleobizantină cetatea Sucidava cunoaste o serie de distrugeri si refaceri ultima din 592 încetează în jurul anului 600 în urma unor atacuri slavo-avare.
După distrugerea Sucidavei, stăpânirea romană în nordul Dunării încetează definitiv. Aceasta nu a însemnat desigur, încetarea locuirii autohtone la Corabia. În secolele următoare, populatia rămasă, ca urmare a procesului de etnogeneză românească a cunoscut unele restructurări în cultura materială si spirituală.
După marea invazie tătară din 1241, locuirea feudală a cunoscut o nouă si importantă perioadă de dezvoltare. Conform cercetărilor arheologice satul din Valea Sneagului a fost părăsit, locuitorii mutându-se din motive de securitate la adăpostul ruinelor fostului oras roman Sucidava.
Astfel apare Celeiul una din primele asezări atestate documentar de la sud de Carpatii. Apare amintit ca importantă asezare de pescari în cunoscuta Diplomă a Ioanitilor acordată de regele maghiar Bela al IV-lea cavalerilor hospitalieri în anul 1247: “… si pescăriile care sunt în fiintă sau care se vor face de către dânsii, care toate vrem să se oprească în întregime în folosul fratilor acestora, afară de pescăriile de la Dunăre si iazurile de la Cheley pe care le păstrăm pe seama noastră si lor”. Chiar dacă acest document nu reflectă o situatie istorică reală, întrucât stăpânirea maghiară nu s-a extins niciodată până la Dunărea de Jos, iar stabilirea Cavalerilor Ioaniti în zonă a rămas doar în stadiu de intentie, informatia prezintă un interes deosebit, deoarece atestă nu numai vechimea asezării dar si importanta ei economică.
Celelalte asezari care alcătuiesc în prezent orasul apar atestate începând cu secolul al XVII-lea: Silistioara(1545), Vârtopu(1565), Corabia(1598) - cătunul Corabia (care după constituirea noului oras va fi cunoscut sub numele de Corabia Veche) apare atestat la data de 6 septembrie 1598, data emiteri documentului prin care Mihai Vitezul îsi întărea proprietatea asupra a 23 de sate cumpărate în perioada când era mare ban al Craiovei, se face referire la un loc numit Vadul Corabiei (“ Si iar a cumpărat domnia mea Selistoara toată, însă hotarul se stie, din sus de Măgura lui Burduh la apa Dunării care se numeste vadul Corabiei”). Originea numelui este sustinută de o veche legendă vehiculată pe aceste meleaguri. Conform acesteia, întemeierea acestei asezări este legată de existenta drumului de transhumantă al oierilor ce veneau de la munte în timpul iernii, pentru adăpostirea turmelor în lunca Dunării. Într-o toamnă acestia au găsit resturile unei corăbii lovită intr-unul din pilonii podului lui Constantin cel Mare, naufragiind apoi pe grindurile locuite vremelnic de ciobani. Acestia le-au adunat folosindu-le la construirea unor adăposturi, care cu timpul sau înmultit, înfiripându-se astfel o asezare; iar Dasova in 1598.
Înfiintarea orasului Corabia s-a datorat unor necesităti strict economice. În petitia celor 37 de comercianti din Caracal din 42 iunie 1859, adresată domnitorului se arăta că schela de la Islaz nu era punctul cel mai potrivit pentru dezvoltarea comertului. Fiind situată în extremitatea districtului, schela este îngustă si amplasată pe un teren inundabil. Astfel proprietarii propuneau pozitia mult mai avantajoasă a satului Corabia, proprietate a mănăstiri Bistrita, si cereau aprobarea de a forma în acel loc un oras liber cu port. La propunerea petitionarilor ca viitorul oras să poarte numele de Alexandru Ioan Cuza, domnitorul Unirii a răspuns la această cerere cu o contra propunere “se aprobă dar cu denumirea însă de Mircea. Iar numele nostru îl vom da cu plăcere când evenimentele ne va da prilejul de a dovedi simtul nostru de român si de constiinta virtutilor românesti”.
Portul Corabia
Visul comerciantilor romănăteni se îndeplineste în anul 1871, când Principele Carol promulga Legea fondării orasului Corabia. La noul oras se va alipi si comuna Dasova, a cărei vatră va fi mutată pe malul Dunării, iar o parte a locuitorilor ei vor fi împroprietăriti cu loturi de casă în nordul orasului formând cartierul Valea Seacă. Ulterior, în 1880, după ce si cătunul Corabia – Veche, care apartinuse până atunci comunei Celei, va intra în cadrul noii localităti, prin decretul regal din 6 aprilie 1881 Corabia va fi declarată comună urbană. Astfel că, după 22 de ani de demersuri, Corabia devine oras, el bucurându-se în anii următori de o rapidă dezvoltare. În secolul XX la oras vor mai fi alipite satele Vârtop (care tinea de comuna Celeiu), Silistioara (de comuna Gârcov), Tudor Vladimirescu care luase fiintă în anul 1896, pe mosia comunei Visina Veche sub numele de Principele Mircea, iar după reforma administrativă din 1968 satul Celeiu.
